Bretea

Aș vrea,

când gândurile vor să stea

și-n păr ți se ivește luna,

să strâng a norilor bretea

și să-ți găsesc orbește mâna...

Aș vrea,

mereu să fi a mea

și greu să te desprind

din ceasul ticăind

când vrea să ne-asurzească

iar noi să se oprească...

Să mai fi

Azi,

mi-ai adormit pe frunte,

la umbră de breton rebel

când febra somnului târziu

îmi dă puterea să mai fiu

iar ție cald, de-ai vrea să știi,

ca să mai fi

ca să mai vi...

Cobori puțin,

întâmplător,

sprâncenele-mi străbate,

alunecând consolator

pe-a noastr-afinitate

și reazămă-ți în coate

privirea îndelung

și-obrajii mai cuminți

când stai și mă consimți...

De-ar fi să mor

De-ar fi să mor,

m-ați plânge, presupun,

deși acum doar gândul

v-ar spune că-s nebun...

De-ar fi să mor,

iubito,

acceptă-mă cum sunt -

loial ție și vieții

dar umbră pe pământ...

De-ar fi să mor,

păcat,

de mamă și de frați,

că știu că n-o să fie

vreodată împăcați...

De-ar fi să mor,

mămică,

n-aș spune-o nimănui,

când știu că pentru tine

mai cruntă veste nu-i!

De-ar fi să mor,

știu bine,

pământul mă va cerne

și peste-un timp de vreme

liniștea se așterne...

Îmi placi și ia proporții

Of, de-ai știi,

că sunt multe și-ar mai fi,

nici nu-i bine-a vorovi,

cum de dragul de-a peți,

mă trezesc spunând prostii

de-alea scrise de copii

și ajung să-mi zică alții

că te iau cu multe-ovații

și nespuse aspirații;

dar de dragul tău părinții

m-au lăsat să fluier munții,

chiar dacă-și ascut iar dinții,

respectiv ăia de-ai minții!

Vreau să știe acum cu toții

că îmi placi și ia proporții,

că nu dau vreun bir cu hoții

și mă scol din cuibul nopții

după somnul scurt, pe porții,

să deschid ușița porții

iar în pactul dimineții,

tot de dragul frumuseții,

fac călătoria vieții

și o iau pe căi pustii

pân' la tine și-oi hori,

gropi adânci oi mai feri -

nu-i ușor, of, dac-ai știi,

repede te-ai lămuri

și mai mult mă vei dori

chiar de-ți spun prietenii

că mă țin de nebunii...

Frământ

Mă sting atâtea gânduri

acum, că te cunosc,

năvală să le prind în rânduri

dar nu mă recunosc...

Mă tot frământ ca-n plămădeală

să dau o formă pernelor fugare;

măcar pe tălpi de aș avea cerneală

ca să-ți vorbesc din alergare...

Captiv mă ai în pumnul stâng,

voluntar, pedeapsa-mi ispășesc,

iar când târziu în somn mă frâng

tot mai fraged te iubesc...

Respir

Te simt

cum mi te cațeri

pe-a spatelui alint,

escaladând coloana

sărutului pe gât

și îmi rămâi

fior de încântare

cu brațele prelungi,

cald să îmi ajungi

la piept,

la întâmplare...

Și te respir

ca ultima suflare

de-a dorului scufund

când mă ascund

în ochii tăi profunzi

și mă inunzi

cu nerăbdări de-apoi

și ploi

mărunte peste amândoi...

Miros

Miros a tine

oriunde mă foiesc

și-n calme serpentine

mă-ncumet să iubesc...

Dacă vi,

mă găsești printre perne,

unde sufletul se cerne

pe cearceafuri mai pustii...

Vreau

puține de la viață:

vreau ca tu să mă răsfeți

cu mâna ta și pufuleți...

Îmi lipsești

Îmi lipsești ca somnul nopților mai lungi, în care tandru îmi alungi tristețile de peste zi, iar când, mă rog, te vei trezi, desprinde-ți mâna precaut să vin să ți-o sărut...

Îmi lipsești ca bulgarii mărunți de nori ce îi aștept ca pe actori dar numai nu se mai arată așa, știi tu, ca altă dată, când stau și iarăși mă dezmint pe azurul tău alint...

Îmi lipsești cu fiecare pas mai mult, la braț cu trainicul tumult, să-mi reazăm ochii mai verzui unde pofta stă în cui și obrazul de antren pe-al tău creștet mai șaten...

Plecând

Te-am acompaniat plecând,

cu ochii obosiți de noi,

prin geamul vechi,

mult prea greoi,

al vagonului din urmă...

Și îmi pășeai mărunt pe frunte

ca o mână rece,

cu tălpi scăldate în apus,

grăbită să te-aduni odată

în colțul operei de greieri...

Lasă-mă un ceas să uit

că te-am cules cu nerăbdare

dintre cireșii încă-n floare

și iartă-mă că sunt

pe zi ce trece mai mărunt...

Nod

Suntem ca un nod frumos,
marinăresc,

început din dreapta mea

şi-ncheiat în stânga ta...

Am vrea-mpreună să păşim,

să nu ne-mpiedicăm cumva,
oftând,

măcar de s-ar putea!

Picioruş,

aminteşte-mă când umbli

prin dacă şi cu parcă -

dă-mi contur sub perna ta,

aşa,

micuţ cum eşti,

de poţi să mă iubeşti...

Boboc

Îmi eşti o floare

de-a norilor culoare,

prins-adânc în gândul nisipos

şi mi te-ar smulge

ierbivori flămânzi de coroniţe -

sălbatici cai -

ce-mi tropotesc argila

şi starea ta de calm...

N-am să te feresc de ploi,

de ploile de vară,

de umbra mea - mai ştii?

Tu, cu inima boboc

de bucurie şi de cântec,

deschide-te-mi în voie

petalele să-ţi număr

şi-apoi,

cu-o ceaşcă de parfum,

s-aprindem dimineţi,

aşa, ca să te-nveţi,

să caţeri fără încovoi,

de pieptul meu,

speranţa unor doi...

Vino

Vino-n lumea mea,

o lume-n care una-ntr-una

îți alunesc mâna

prin calme amintiri șiroi

ce se preling pe-al nostru croi

și-aș vrea în inimă să-ți cresc

când stau

și-nvăț să te iubesc...

Vino-n lumea mea,

desculță,

cu părul tău vâlvoi

și dă-mi un pic din fruntea ta senină

să o sărut

așa cum aș fi vrut...

Știi

Un pic,

lasă-mă să-mi fie dor de tine,

ca de mirosul cald al ploii,

pe care-l sorb zâmbind

într-o zi de vară,

îngenunchind canicula amară...

Fă-mi reîntâlnirea mai curândă

și braţele mai moi

și foamea mai plăpândă

în timp ce liniștea din noi

pe-a dorului felii

o-ntindem, de mai știi,

într-o zi de vineri,

când pictam dorințe

cu-a zilelor semințe...

Cântă-mă,

ca pe melodia ta,

aceea preferată,

care-ți umezește ochii 

și-ți îmbracă ziua

în hainele de vară,

 desculță să-mi alergi prin vise

unde paginile-mi scrise

le-ndoi la fiecare colț...

Lasă-mi una dintre flori,

ce-ți încununează părul,

între foile din spate

unde mi te văd a mea

iar tu la bine şi la rău

mă vezi numai al tău...

Firimituri

M-ai frânt,

ca un colţ de pâine

în mâna unuia flămând
şi m-ai încins în tine

şi-apoi,

cu degete firave,

m-ai fărâmiţat,

cu regret culcându-mi starea

pe spinare de furnici

iar greşelile mai mici

în colţuri de făraşe...

Şi-aici,

în marşul aspru de furnici,

mestec amintiri deunăzi,

cu ploaia bruscă de april

şi-o duioşie de copil,

păr în vântul argintiu

şi al tău peşte auriu

ce te-a-ntrebat cum vrei să fiu...

N-aş vrea să mă laşi aici,

printre-a nerăbdării spici;

dă-mă doar la porumbei,

dă-mă, să mă ducă ei

pe străzile cu-ai noştrii tei

unde aştept ca să mă iei,

acasă,

măcar o altă după-masă

şi iar,

pierzându-te-n idei,

să-mi plimbi tăcerea pe alei...

Cusătură

Aș vrea

să te cos de-ncheietura mea,

cea pe care-o șterg de foaie

în timp ce te descriu

și nu mai știu

unde-mi este ața

cu care-nconjur zile

și-aștept în câmp de maci

să vi să le desfaci...

Te văd,

pe zi ce trece tot mai zi,

iar seara dac-ai știi,

cât de bine te-aș iubi,

norii-n brațe strânși să-i ții
să vezi cum ți-ar zâmbi...

În ochii tăi

Ai spune că tăcerea e de aur

când mă-nghiţi în ochii auriţi,

unde-mi pierd răbdarea cerului azur

pândindu-ţi mâinile cuminţi...

Dar îmi place când în ochi mă-ncapi

şi-n gene a mea suflare-ţi plimbi,

atentă ca să nu mă scapi,

atentă ca să nu mă schimbi!

Scânteietori, mi-i culci apoi pe umăr

şi îi închizi pe jumătate,

iar eu din părul tău să număr

aş vrea un  sfert de eternitate...

De-ar fi s-aleg

De-ar fi să-ți spun,

mi-ar trebui o limbă dirijor,

să-mi orchestreze gândurile toate

în tu minor și eu major...

De-ar fi să-ți scriu,

mi-ar trebui culoarea noastră - 

melanj de-al stelelor cotor

și limpezimi de mare-albastră...

De-ar fi să tac,

mi-ar trebui un colț de-abis,

unde să-mi îngrop trăirea

între scânduri de plictis...

De-ar fi s-aleg,

m-aș face astăzi dirijor,

pe mare stele să-ți culeg,

decât de dorul tău să mor...

Fă-mă lângă tine

Vino,

să ne-ntunecăm în nori puţin,

în brodeala cerului lunatic

să curgem peste noapte

ca un râu pierdut în munte,

şi numai eu ca să te văd

şi numai tu ca să mă vezi...

Fă-mă ultimul cuvânt

înainte să te frângi în vise;

fă-mă primul răsărit

al ferestrelor deschise...

Fă-mă frig, fă-mă scânteie,

fă-mă vârf de fulger argintiu,

dimineţi ca să trezesc din somn,

fie ele mai puţine,

dar fă-mă lângă tine...

A mea poezie

A mea poezie e mută,

gândurile nu m-ascultă;

ca ale mării valuri repezi

alunecând pe diguri limpezi...

A mea poezie e caldă,

când în plânsete se scaldă

unde pleoapele se zbat

de ochi triști, neîncetat...

A mea poezie e struna,

care-mi cântă una-ntr-una

că de dor nu poți să mori

dacă-l contemplezi în zori...

A mea poezie-i suflată

pe-un fruntar de sticlă mată,

când o-mprăștie fiorii

prin neliniștea vâltorii...

A mea poezie e-n scris

pe o margine de vis,

sub un zbor îngenuncheat,

pe un trunchi de măr, tăiat...

A mea poezie-i umilă,

ca un zâmbet de copilă -

dans de fluturi călători,

joc de tineri amatori...

Suită

Te-am visat
în crângul somnului de-amiază,
sub umbre dulci, trandafirii
şi-mi inspirai fiinţa toată
şi pofta multă de-a trăi...

Te măsuram cu-a degetului paşi,
de la umărul din soare
până-n părul răscolit sub tine
şi era bine
şi nu mă mai trezeam
şi nu te mai trezeai,
iar eu vegheam
sub umbre dulci, trandafirii,
sorbind suita cerului cu zmei
şi zborul florilor de tei,
care-mi dansau
ce nu s-a mai dansat
şi-ţi îmbrăcau în ritm de vară
chip de suflet aninat...

Prima vară

Îmi pare

că ţi-am răvăşit trăirea azi,

în privirea dinspre mine

ce-ţi mâna paşii vioi

peste coala noastra fină

adunată rostogol,

iar vântu-ţi aranja din păr

dezvelind a ta ureche

ce-o vedeam

mai dulce ca oricând...

Şi-mbrăcată-n prima vară

nu spuneai nimic

şi nu spuneam nimic

din ceea de sub pleoape

ascundem tot în noi,

în timp ce tălpile grăbite

desenau în urma noastră,

din nou, acelaşi dans -

sublimul nost' balans...

Lămâi

Aş vrea
să-mi rămâi lămâi şi mâine,
verde şi sălbatic
în grădina cea dintâi;
ca un grădinar
să-mi tunzi din vise
clipele mai negre,
uşile închise...

Apoi,
la umbra de lămâi,
nerăbdarea de pe foi
aşeaz-o lângă noi,
sorbind privirile de dor
şi plânsul dulce-acrişor...

Rămâi -
ochii să-ţi mai bâjbâi,
petalele să-ţi mângâi,
cuvintele să-mi bâlbâi...

Zvâcnire

Ploaie de cocos,
să știi că nu-ndulcești
mărunt ca în povești, 
ca-nceput de iarnă,
pe frunze aurii,
tomnaticele tâmple
flămânde de ninsoare!

Simt pământul dând târcoale
soarelui purtat în poale,

în precisa lui zvâcnire,
cum se-apropie mai mult
ridicând de sub zăpadă

corul verdelui tumult...

Dar în nori te-nfingi cu ghiare,
și-i răpui într-o cangrenă,
 peste-a vremii disperare 
și a sufletelor ploi

și-apoi
ne-mbraci pe toți fără de gust
în albul șters al zilei

și-al nopții negru plâns...

Flori de gheață

E rece
dimineața când îmi casc
uitarea visului din ceas,
dezmorțind de bun rămas
mirarea vieții care trece...

Te-am găsit în flori de gheață,
într-un colț de ferestruie,
prinsă-n degete de soare,
rezemând perechi de cuie...

Cu-o strânsoare aurie
te-ofilești-nlăcrimând
și-n gând
și rând pe rând
tulpina serii de argint,
ce peste noapte-ți dă avânt,
se pierde-n crustele de lemn,
ca semn
de dincolo de geam,
unde erai
și eu nu mai eram... 

Și-n prelingerea de-o clipă
 înțeleg ceva mai bine 
frumusețea de smarald 
și iar 
în crâng de lăcrimioare
îți regăsesc mirosul cald...

Lac

Ţi-am ascultat azi ochii, 
într-un puls de apă stătătoare
de o puritate caldă, vie,
ca și cum ai fi aici...

Erai un lac în dimineața asta 
și-mi păreai fără de margini,
prinsă doar în salcii dese -
licăriri neînțelese!

Apoi, mi-ai colorat tristețea
oglindindu-ți frumusețea 
într-un marș de nori zglobii 
și o scaldă de copii...

Popas

Amestec de ploaie și gânduri -
coride de lacrimi pe străzi -
îmi urlă-n urechi și în rânduri
ecoul angoasei de versuri.

Luminile pale-ncontinuu
se sting răvășite la pas
când noaptea bântuie orașul 
și-n piept își face popas.

Aleea toată-n oglindă

îmi strigă în corul de lut
că ploaia o frânge în cioburi
iar eu am s-o ascult...