Zvâcnire

Ploaie de cocos,
să știi că nu-ndulcești
mărunt ca în povești, 
ca-nceput de iarnă,
pe frunze aurii,
tomnaticele tâmple
flămânde de ninsoare!

Simt pământul dând târcoale
soarelui purtat în poale,

în precisa lui zvâcnire,
cum se-apropie mai mult
ridicând de sub zăpadă

corul verdelui tumult...

Dar în nori te-nfingi cu ghiare,
și-i răpui într-o cangrenă,
 peste-a vremii disperare 
și a sufletelor ploi

și-apoi
ne-mbraci pe toți fără de gust
în albul șters al zilei

și-al nopții negru plâns...