Îmi vine să plâng uneori

Îmi vine să plâng uneori...

Și-mi vine brusc,

în valuri,

izbindu-se de stânca aspră

a Orgoliului meu.

Îmi vine să plâng uneori...

Când știu că și tu plângi,

plângi neînțelesul

cu frământarea lui

și ploaia

cu mirosul ei sărat -

plângi singurătatea unor doi...

Îmi vine să plâng uneori...

Dar numai pentru-o clipă

să-mi ghemui ochii-n palme,

 în îmbrățișări de pleoape,

ca s-adun trăirea toată

într-un fraged alb șuvoi,

scăldând deșertăciunea...

Îmi vine să plâng uneori...

Dar nu mă plâng,

deși,
nici zâmbetul

nu știu să-l mai curbez

așa,
ca altădată...

Îmi vine să plâng uneori...

Și pe alocuri plâng,

lăsându-mi două lacrimi

să brazdeze-obrajii

într-un labirint,

către sărutul tandru

ce-ți trădează marea,

marea ta ființă...

Îmi vine să plâng uneori...

Ca un copil firav,

ce nu știe vorbi,

nici scrie,

 dar își dorește mult

iubirea celor mari

și-atenția din lume

și somnul marinar...

Îmi vine să plâng uneori...

Recitându-mi viața

pe-o foaie de hârtie,

ori certând butoane,

ca și cum doar ieri

rosteam în aripi de părinți

poezia "Primăvara"...