Te-am acompaniat plecând,
cu ochii obosiți de noi,
prin geamul vechi,
mult prea greoi,
al vagonului din urmă...
Și îmi pășeai mărunt pe frunte
ca o mână rece,
cu tălpi scăldate în apus,
grăbită să te-aduni odată
în colțul operei de greieri...
Lasă-mă un ceas să uit
că te-am cules cu nerăbdare
dintre cireșii încă-n floare
și iartă-mă că sunt
pe zi ce trece mai mărunt...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu