Mă sting atâtea gânduri
acum, că te cunosc,
năvală să le prind în rânduri
dar nu mă recunosc...
Mă tot frământ ca-n plămădeală
să dau o formă pernelor fugare;
măcar pe tălpi de aș avea cerneală
ca să-ți vorbesc din alergare...
Captiv mă ai în pumnul stâng,
voluntar, pedeapsa-mi ispășesc,
iar când târziu în somn mă frâng
tot mai fraged te iubesc...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu