Vertij

Ascult liniştea ninsorii -

e prea puternic de tăcută,

ne şterge răsuflarea firii,

înghite-oftări,
orbeşte faruri...

Fulgi sinucigași pe piele -

hazarde traiectorii-n vânt -

se zbat în aburi, înflorind,

în crengi
și-n stele de argint.

Când negura le cerne
avântul zgribulit,
se-nfruptă din asfalt

şi-n griul de afară
ne-mbracă-n întuneric

diluând secunde
într-un vertij siberian...

Iar te gândesc,
ştii bine,
ca singura scăpare,

mai ales acum,

când luna-mi stă în drum...

Dar în astă noapte,
tulbure de apus,

deşi-n îmbrăţisări
căldura mea răsfaţă,

 tu,

 eşti iarnă...