De ore pierdute gândesc
întâmplarea,
în
negru şi alb,
pierzându-mi culoarea
pe-o tablă
de şah, din tură
în tură,
pândit
la distanţă, de oameni,
de ură!
Şi-mi
caut scăparea, din pânze
şirete,
ca rege de lemn, prin
foc şi regrete
când
cei albi ca mine mi se jertfesc
iar eu din mulţime
uit să iubesc...
Nebuni calcă-n
stânga şi
dreapta spre mine,
rănindu-mi
pionii, ce nu s-ar reţine
să-şi
dea pentru rege a morţii-ntâlnire
-
supuşi
credincioşi de-ai vieţii
menire!
Şi
ture şi cai şi
negrii pioni,
se-agaţă
de ceas, sorbind neuroni,
în
timp ce alt rege, la braţ
cu regina,
încearcă
să-mi treacă
prin platoşă vina!
Război
al gândirii, în
şah mă
răzbeşti,
prin dense adieri de
mori pământeşti;
doar eu cu regina şi
cerul de noapte,
trezindu-ne firea şi
plânsul aparte...
