vineri, 26 iulie 2013

Știi


Un pic,
lasă-mă să-mi fie dor de tine,
ca de mirosul cald al ploii,
pe care-l sorb zâmbind
într-o zi de vară,
îngenunchind canicula amară...

Fă-mi reîntâlnirea mai curândă
și braţele mai moi
și foamea mai plăpândă
în timp ce liniștea din noi
pe-a dorului felii
o-ntindem, de mai știi,
într-o zi de vineri,
când pictam dorințe
cu-a zilelor semințe...

Cântă-mă,
ca pe melodia ta,
aceea preferată,
care-ți umezește ochii 
și-ți îmbracă ziua
în hainele de vară,
 desculță să-mi alergi prin vise
unde paginile-mi scrise
le-ndoi la fiecare colț...

Lasă-mi una dintre flori,
ce-ți încununează părul,
între foile din spate
unde mi te văd a mea
iar tu la bine şi la rău
mă vezi numai al tău...


marți, 9 iulie 2013

Firimituri


M-ai frânt,
ca un colţ de pâine
în mâna unuia flămând
şi m-ai încins în tine
şi-apoi,
cu degete firave,
m-ai fărâmiţat,
cu regret culcându-mi starea
pe spinare de furnici
iar greşelile mai mici
în colţuri de făraşe...

Şi-aici,
în marşul aspru de furnici,
mestec amintiri deunăzi,
cu ploaia bruscă de april
şi-o duioşie de copil,
păr în vântul argintiu
şi al tău peşte auriu
ce te-a-ntrebat cum vrei să fiu...

N-aş vrea să mă laşi aici,
printre-a nerăbdării spici;
dă-mă doar la porumbei,
dă-mă, să mă ducă ei
pe străzile cu-ai noştrii tei
unde aştept ca să mă iei,
acasă,
măcar o altă după-masă
şi iar,
pierzându-te-n idei,
să-mi plimbi tăcerea pe alei...

joi, 4 iulie 2013

Cusătură


Aș vrea
să te cos de-ncheietura mea,
cea pe care-o șterg de foaie
în timp ce te descriu
și nu mai știu
unde-mi este ața
cu care-nconjur zile
și-aștept în câmp de maci
să vi să le desfaci...

Te văd,
pe zi ce trece tot mai zi,
iar seara dac-ai știi,
cât de bine te-aș iubi,
norii-n brațe strânși să-i ții
să vezi cum ți-ar zâmbi...


luni, 1 iulie 2013

În ochii tăi


Ai spune că tăcerea e de aur
când mă-nghiţi în ochii auriţi,
unde-mi pierd răbdarea cerului azur
pândindu-ţi mâinile cuminţi...

Dar îmi place când în ochi mă-ncapi
şi-n gene a mea suflare-ţi plimbi,
atentă ca să nu mă scapi,
atentă ca să nu mă schimbi!

Scânteietori, mi-i culci apoi pe umăr
şi îi închizi pe jumătate,
iar eu din părul tău să număr
aş vrea un  sfert de eternitate...