Te-ntâlnesc frumoaso iară,
cu-al tău iz de lăcrimioară,
într-o rochie gri, de seară,
coborând pe-a lunii scară;
şi-n preludiu de chitară,
te întreb ca prima oară,
cu-o neliniște bizară -
să n-o dau cumva în bară:
"Vii puțin până afară?
Să vedem ce ne separă,
contemplând că bunăoară
îmi faci iarna primăvară..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu