Îmi lipsești

Îmi lipsești ca somnul nopților mai lungi, în care tandru îmi alungi tristețile de peste zi, iar când, mă rog, te vei trezi, desprinde-ți mâna precaut să vin să ți-o sărut...

Îmi lipsești ca bulgarii mărunți de nori ce îi aștept ca pe actori dar numai nu se mai arată așa, știi tu, ca altă dată, când stau și iarăși mă dezmint pe azurul tău alint...

Îmi lipsești cu fiecare pas mai mult, la braț cu trainicul tumult, să-mi reazăm ochii mai verzui unde pofta stă în cui și obrazul de antren pe-al tău creștet mai șaten...

Plecând

Te-am acompaniat plecând,

cu ochii obosiți de noi,

prin geamul vechi,

mult prea greoi,

al vagonului din urmă...

Și îmi pășeai mărunt pe frunte

ca o mână rece,

cu tălpi scăldate în apus,

grăbită să te-aduni odată

în colțul operei de greieri...

Lasă-mă un ceas să uit

că te-am cules cu nerăbdare

dintre cireșii încă-n floare

și iartă-mă că sunt

pe zi ce trece mai mărunt...