Zăpodie

Pe gardurile reci şi vineţi
îmi stau crengile să cadă;
de frig şi-nverşunaţi nămeţi
se-apleacă în arcadă...

Troiene de gânduri îmi curg
prin grava promoroacă -
se duc domol înspre amurg
într-o oarecare joacă...

Visurile-mi strâng mormane,
ridicând o baricadă,
iar în şirul de frisoane
fericirea stă la coadă...

"Zâmbeşte, sunt paşi în zăpadă!"
îmi spune a mea camaradă,
când încrederea pe stradă
se clatină să cadă...

"Nu fi trist, al meu iubit!
Rămân eu de balustradă -
există un drum bătătorit
în a vieţii ambuscadă!"