vineri, 28 iunie 2013

De-ar fi s-aleg


De-ar fi să-ți spun,
mi-ar trebui o limbă dirijor,
să-mi orchestreze gândurile toate
în tu minor și eu major...

De-ar fi să-ți scriu,
mi-ar trebui culoarea noastră - 
melanj de-al stelelor cotor
și limpezimi de mare-albastră...

De-ar fi să tac,
mi-ar trebui un colț de-abis,
unde să-mi îngrop trăirea
între scânduri de plictis...

De-ar fi s-aleg,
m-aș face astăzi dirijor,
pe mare stele să-ți culeg,
decât de dorul tău să mor...


luni, 24 iunie 2013

Fă-mă lângă tine

Vino,
să ne-ntunecăm în nori puţin,
în brodeala cerului lunatic
să curgem peste noapte
ca un râu pierdut în munte,
şi numai eu ca să te văd
şi numai tu ca să mă vezi...

-mă ultimul cuvânt
înainte să te frângi în vise;
-mă primul răsărit
al ferestrelor deschise...

Fă-mă frig, fă-mă scânteie,
-mă vârf de fulger argintiu,
dimineţi ca să trezesc din somn,
fie ele mai puţine,
dar fă-mă lângă tine...

joi, 20 iunie 2013

A mea poezie

A mea poezie e mută,
gândurile nu m-ascultă;
ca ale mării valuri repezi
alunecând pe diguri limpezi...

A mea poezie e caldă,
când în plânsete se scaldă
unde pleoapele se zbat
de ochi triști, neîncetat...

A mea poezie e struna,
care-mi cântă una-ntr-una
că de dor nu poți să mori
dacă-l contemplezi în zori...

A mea poezie-i suflată
pe-un fruntar de sticlă mată,
când o-mprăștie fiorii
prin neliniștea vâltorii...

A mea poezie e-n scris
pe o margine de vis,
sub un zbor îngenuncheat,
pe un trunchi de măr, tăiat...

A mea poezie-i umilă,
ca un zâmbet de copilă -
dans de fluturi călători,
joc de tineri amatori...

joi, 6 iunie 2013

Suită

Te-am visat
în crângul somnului de-amiază,
sub umbre dulci, trandafirii
şi-mi inspirai fiinţa toată
şi pofta multă de-a trăi...

Te măsuram cu-a degetului paşi,

de la umărul din soare
până-n părul răscolit sub tine
şi era bine
şi nu mă mai trezeam
şi nu te mai trezeai,
iar eu vegheam
sub umbre dulci, trandafirii,
sorbind suita cerului cu zmei
şi zborul florilor de tei,
care-mi dansau
ce nu s-a mai dansat
şi-ţi îmbrăcau în ritm de vară
chip de suflet aninat...